26
Mie, Ian

Sport

Regulamentul Ligii a doua s-a modificat odată cu trecerea la o singură serie. Dacă până acum echipele care se retrăgeau din motive financiare în timpul campionatului ligii secunde erau retrogradate în liga a treia, din acest sezon formațiile care nu pot termina campionatul vor merge direct în liga a cincea.

„Tuturor echipelor care sunt încrise în Liga a II-a li s-a atras atenţia că dacă nu vor încheia campionatul din motive financiare şi se vor retrage anul viitor, vor evolua în Liga a V-a, nu în Liga a III-a cum a fost până acum”, a declarat Andrei Vochin, consilierul președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: