29
Vin, Mar

Sursa Foto: monitoruldeoltenia.com

Sport

Românca Simona Halep a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lunii iulie în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA), pentru cele două turnee câștigate, la București, respectiv Montreal.

Halep (24 ani) a ocupat detașat primul loc în ancheta realizată pe site-ul WTA în rândul internauților, cu 84 de procente, fiind urmată de americanca Venus Williams (9%), britanica Johanna Konta (5%) și o altă reprezentantă a SUA, Madison Keys (2%). Halep a cucerit și titlul pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii iunie în circuitul feminin. Halep a obținut 79% din sufragii cu o fază reușită în Canada în turul al doilea, contra australiencei Daria Gavrilova.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: