20
Joi, Ian

Sport

Echipa de hochei pe gheață Corona Wolves Brașov a pierdut surprinzător meciul disputat în campionatul național, în deplasare, în fața celor de la Progym Gheorghieni. „Lupii” au fost învinși cu scorul de 6-4 (3-2, 1-2, 2-0).

Trupa lui Lacroix venea după o serie de meciuri câștigate atât în campionatul național cât și în Erste Liga și era mare favorită să se impună în disputa de la Gheorghieni. Din păcate pentru hocheiștii brașoveni, meciul a început cât se poate de prost. După doar trei minute de joc, veteranul Vaclav Novak a deschis scorul pentru Progym, iar în minutul 10, Zsolt Kozma a profitat de o superioritate numerică și a înscris pentru 2-0. „Lupii” au revenit în joc în minutul 15, când Matyas Biro a redus din handicap după o pasă excelentă venită de la Zsombor Molnar. Gheorghieniul a refăcut diferența de două goluri după ce Csaba Daradics l-a învins pe Toke, dar pe final, Arpad Mihaly a profitat de o superioritate numerică și a stabilit scorul primei reprize după ce a înscris din pasa lui Walls.

Muștruluiți serios la cabine, hocheiștii brașoveni au început în forță partea a doua a meciului și după două minute și jumătate scurse din repriza secundă, Corona avea 4-3 pe tabela de marcaj. Mai întâi Zsombor Molnar a înscris la capătul unei acțiuni la care au mai participat Martin Saluga și Matyas Biro, pentru ca Braden Walls să marcheze din pasa lui Gliga pentru 4-3. La jumătatea reprizei, Gheorghieniul a reușit să restabilească egalitatea după golul marcat de Nikita Butsenko, astfel că la odihnă s-a intrat la egalitate perfectă, scor 4-4.

Progym a început excelent ultima treime și a înscris prin Dimitri Nimenko în superioritate numerică. Scorul final, 6-4 pentru echipa din Gheorghieni a fost stabilit de Vaclav Novak pe final de joc, atunci când a marcat în poarta goală.

 

„Lupii” au șansa revanșei în această seară, când de la ora 18.30 se dispută un nou meci între cele două formații. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: