25
Joi, Apr

Sursa Foto: eurosport.com

Sport

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală ale celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, la Wimbledon. Halep a fost învinsă în sferturile de finală de favorita publicului de la All England Club, britanica Johana Konta cu scorul de 6-7 (2), 7-6 (5), 6-4. Jucătoarea noastră a ratat astfel șansa de a urca pe primul loc în clasamentul mondial.

În primul set, Halep a făcut un meci aproape perfect în fața favoritei numărul șase a turneului londonez. Favorita numărul doi de la Wimbledon a început perfect partida și a condus cu 4-1, dar Konta a revenit și a egalat situația. Apoi s-a mers cap la cap până în tie-break-ul primului set, unde Halep a dominat și s-a impus cu 7-2.

Setul secund al meciului a fost unul extrem de echilibrat. Fiecare jucătoare și-a făcut serviciul și s-a ajuns din nou în tie-break. Simona a avut de două ori câte un mini-break în față, dar Konta a revenit și a câștigat cu 7-5.

În setul decisiv Konta a reușit să facă break-ul la scorul de 2-2, după care s-a distanțat la 4-2. Britanica și-a păstrat apoi serviciul până la final și s-a impus cu scorul de 6-4.

 

În semifinale Johana Konta va juca împotriva americancei Venus Wiliams, favorita numărul 10, care a trecut în sferturi de coșmarul Simonei de la Roland Garros, letona Jelena Ostapenko, scor 6-3, 7-5. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: