29
Vin, Mar

Sursa Foto: www.safebee.com

Sport

Sute de copii vor participa duminică, 11 septembrie, la prima ediție a Junior Sport Fest. Evenimentul care va avea loc în Piata Sfatului din Brașov este menit să promoveze sportul în rândul copiilor.

Junior Sport Fest, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov și cluburile sportive din oraș, își dorește să îi încurajeze pe toți copiii să iasă din fața calculatoarelor și a televizoarelor și să facă mișcare și sport. În cadrul evenimentului vor avea loc demonstrații realizate de micuții sportivi de la cluburile din orașul de sub Tâmpa. Cei care vor fi prezenți în Piața Sfatului vor putea vedea meciuri de tenis, baschet, handbal sau fotbal, vor putea asista la exerciții de gimnastică sau vor vedea cum se trage un asalt la scrimă. Pe lângă micuții sportivi, la eveniment vor fi prezente și nume mari ale sportului brașovean precum Rareș Dumitrescu, Magda Jerebie, Gheorghe Vaideanu sau Adrian Szabo. Junior Sport Fest va debuta la ora 11.00 și se va încheia la ora 17.00. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: