19
Vin, Apr

Sport

Două handbaliste de la Corona Brașov, Andreea Pricopi și Marinela Neagu, au lăsat pentru câteva momente mingea de handbal, s-au urcat pe patine și au încercat să joace hochei. Cele două handbaliste de sub Tâmpa au acceptat provocarea hocheiștilor de la Corona Wolves Brașov și au intrat pe gheață pentru a-și testa îndemânarea cu crosa în mână și încălțate cu patine.

Andreea Pricopi și Marinela Neagu au fost în lotul României la amicalele cu Spania. Pentru Andreea, vicecampioana mondială universitară în 2016, a fost debutul în naționala mare. Și-a sărbătorit reușita într-un mod inedit. A încercat să marcheze goluri încălțată cu patine și cu un puc în loc de minge. Zoltán Csíki și Matyas Zsolt, colegii de club de la Corona Wolves Brașov, au fost profesorii Andreei, iar in poartă a stat colega ei Marinela Neagu. Mari este extremă, iar talia mică și agilitatea au ajutat-o și în rolul de goalkeeper de hochei.

„A fost o experiență interesantă. Este plăcut să faci și altceva în afară de handbal. Este bine să știi cât mai multe sporturi", a spus Andreea, care a adus cu ea și câteva mingii de handbal.

Fetele au primit felicitări pentru convocarea la națională din parte „lupilor”. Andreea și Mari au promis că se vor întoarce la patinoar pentru a-i încuraja pe hocheiștii brașoveni în încercarea de a câștiga titlul de campioni naționali.

„Cu siguranță vom reveni la patinoar la meciurile băieților să îi încurajăm. Anul viitor sperăm să ne batem și noi la titlu. Anul acesta singurul obiectiv realist a rămas Cupa României", au precizat handbalistele.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: