16
Mar, Apr

Foto: BrasovTv

Sport

Chiar dacă este pauză competițională, stegarii au avut un nou derby în fața instanței. La Tribunalul Brașov a fost programat un termen în speța în care Top Expert SPRL, în calitate de administrator judiciar al societății ICIM, care este în acest moment principalul creditor al FC Brașov, a solicitat să revină ca administrator judiciar la formația stegară. Instanța se va pronunța în data de 25 ianuarie.

În acest moment, cel care conduce clubul este administratorul Alexandru Cosmin Gheorghe. Firma Top Expert SPRL a emis o hotărâre prin care se repropune ca administrator la clubul de sub Tâmpa, iar firma condusă de Marian Brescan a avut și sprijinul Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov. Interesant este faptul că cei de la Finanțe au contestat anul trecut numirea Top Expert SPRL. Instanța urmează să se pronunțe asupra cererii celor de la Top Expert SPRL în data de 25 ianuarie. Până atunci Alexandru Cosmin Gheorghe va rămâne administrator judiciar la FC Brașov.

Tehnicianul galben-negrilor, Cornel Țălnar este îngrijorat de această incertitudine de la club. „Noi până atunci ce facem? Nu putem sta o săptămână. Voi discuta cu administratoul special Vasile Dochița, să vedem dacă plecăm sau nu în cantonament, dacă putem să facem transferuri. Nimeni nu așteaptă după noi. Era bine dacă se lua o decizie astăzi”, a declarat tehnicianul stegarilor, Cornel Țălnar. Cei de la Top Expert au solicitat și ridicarea dreptului de administrare al clubului. În prezent administrarea clubului este asigurată de Vasile Dochița, cel care este administrator special. Instanţa a acordat în acest caz un termen pentru data de 1 martie 2017.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: