24
Mie, Apr

Sport

Echipa de futsal Celta Brașov Colțea 1920 merge ceas în liga a doua. Brașovenii, conduși excelent din teren de Radu Burciu și Paul Isac, s-au impus în runda a șaptea a campionatului în deplasare în fața celor de la Fortius Buzău cu scorul de 11-3 (5-2).

Trupa de sub Tâmpa a dominat jocul de la un capăt la celălalt și s-a impus fără probleme. Cum la pauză scorul era deja 5-2 pentru brașoveni, antrenorul – jucător Paul Isac le-a oferit minute pe teren tuturor jucătorilor din lot. S-a terminat 11-3 pentru Celta Brașov, pentru care au marcat nu mai puțin de 9 jucători, un lucru greu de realizat pentru orice echipă. În urma acestei victorii formația brașoveană a acumulat 18 puncte în clasamentul ligii secunde de futsal din România și se află pe prima poziție. „Ne bucurăm că am obținut o nouă victorie pe un teren greu. Ne-am moblizat foarte bine și nu le-am dat prea multe șanse adversarilor. Vreau să-i felicit pe toți băieții. Sper să continuăm această formă bună și la final să fim tot pe prima poziție a clasamentului”, a declarat la finalul jocului, antrenorul-jucător, Paul Isac. În meciul de la Buzău, pentru Celta Brașov Colțea 1920 au marcat Burciu și Grigore câte două goluri, Pușcașu, Isac, Dîrsatru, Gavrilă, Marinescu, Mailat și Brănescu câte o reușită fiecare. În runda cu numărul opt a ligii a doua, Celta Brașov va juca duminică 4 decembrie, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” în compania formației Blue Angel Cristian.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: