28
Joi, Mar

Sursa Foto: digisport.ro

Sport

FC Brașov își continuă parcursul foarte bun din acest sezon. Trupa condusă de Cornel Țălnar s-a impus în deplasare în fața celor de la CS Mioveni cu scorul de 1-0 (1-0) și și-a consolidat poziția secundă în liga a doua.

FC Brașov s-a deplasat la Mioveni pentru derby-ul etapei a 15-a din liga a doua. Miza meciului, în care se întâlneau ocupantele pozițiilor a doua și a treia în clasamentul ligii secunde, și-a pus amprenta asupra jocului, care a fost unul modest, lipsit de faze de poartă. Brașovenii conduși de pe bancă de Cornel Țălnar au jucat pragmatic, s-au apărat foarte bine și au reușit să marcheze unicul gol al meciului în minutul 28, la prima ocazie pe care au avut-o. Cătălin Stan a centrat din bandă, Sburlea a prelungit cu capul, iar juniorul Manole a înscris cu un șut la colțul lung. Gazdele de la Mioveni au încercat să revină, au dominat meciul, dar nu și-au creeat prea multe oportunități de a înscrie. Astfel stegarii au plecat de la Mioveni cu trei puncte mari.

„Este cea mai importantă victorie a noastră de până acum. Acest rezultat ne menține pe poziție de promovare și ne distanțează de urmăritoare, inclusiv de Mioveni. A fost un joc de luptă, iar jucătorii s-au dăruit excelent pe parcursul celor 90 de minute. Îi felicit și sper să repetăm astfel de evoluții și în etapele următoare", a spus tehnicianul brașovenilor, Cornel Țălnar.

FC Brașov a ajuns la 34 de puncte, s-a apropiat la o lungime de lidera Juventus București, și s-a distanțat la șase puncte de CS Mioveni și Sepsi Sf. Gheorghe, grupările care împart poziția a treia. În runda următoare, brașovenii vor evolua în deplasare împotriva formației Academica Clinceni. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: