19
Vin, Apr

Foto: Dan - Aliosa Ulici

Sport

Handbalistele de la Corona Brașov au spart gheața. După șase meciuri fără victorie, trupa condusă de Mariana Tîrcă și Dumitru Berbece a reușit să se impună în extremis în deplasare în fața formației Unirea Slobozia cu scorul de 24-23 (14-12). 

Antrenorii Coronei nu s-au putu baza la partida din runda cu numărul nouă a Ligii Naționale de handbal feminin pe jucătoarele Ana Maria Mârcă, Laura Chiper, Camelia Hotea, Carmen Cartaș, Sorina Tîrcă, Andreea Pricopi și Dana Corbean. În aceste condiții, meciul de la Slobozia se anunța unul dificil. Brașovecnele au început prost meciul și gazdele s-au distanțat la 5-1. Trupa condusă de Mariana Tîrcă a intrat apoi în joc, Denisa Dedu a făcut minuni în poartă și brașovencele au revenit pe tabelă.  Țăcălie și compania au trecut în avantaj, însă în partea secundă au avut o nouă cădere ce a permis gazdelor să se apropie pe tabelă. Când mai era un minut de joc, Slobozia conducea cu scorul de 23-22, dar avea și trei jucătoare mai puțin în teren. Ana Maria Berbece a egalat rapid, iar apoi Nicoleta Dincă a reușit un gol spectaculos cu câteva secunde înainte de final și astfel Corona a obținut victoria cu scorul de 24-23. 

Pentru echipa condusă de Mariana Tîrcă și Dumitru Berbece au înscris: Neagu 7 goluri, Tivadar 5, Dincă 4, Țăcălie 3, Briscan și Bucur câte două goluri și Ana Maria Berbece un gol  Trupa de sub Tâmpa a acumulat 16 puncte și se află pe poziția a cincea a clasamentului. Pentru Corona urmeză jocul cu SCM Craiova care se va disputa luni cu începere de la ora  19.00. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: