29
Vin, Mar

Economic

     Programul Rabla primește o nouă suplimentare de vouchere. Valoarea acestora este de 23 de milioane de lei. De asemenea și termenul de depunere a dosarelor a fost prelungit până la 15 decembrie.

     Programul „Rabla” primeşte o suplimentare de 3.538 de vouchere, în valoare de aproximativ 23 de milioane de lei, iar termenul pentru depunerea dosarelor de către persoanele fizice şi juridice se prelungeşte până la data de 15 decembrie 2016. Aceasta este a treia suplimentare a programului din 2016, după cele din iulie şi octombrie. Potrivit ministerului de resort, notele de înscriere vor putea fi introduse de producătorii validaţi începând cu 23 noiembrie, ora 12:00, iar facturile aferente acestora vor fi emise numai începând cu data de 9 decembrie 2016. 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: