20
Sâm, Apr

www.opiniatimisoarei.ro

Economic

      Extragerea Loteriei Bonurilor Fiscale aferentă bonurilor emise în luna septembrie va avea loc duminică, 16 octombrie, începând cu ora 19.30, fondul de premiere fiind de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii, a anunţat Ministerul Finanţelor.

      Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 16 octombrie, va fi organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. Ulterior, după centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor 100 de bonuri câştigătoare.

      Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-urile Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile.
 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: