26
Vin, Apr

Social

De la amenajarea unor noi parcuri, până la modernizarea iluminatului public și rețelelor de canalizare. Toate vor fi realizate de Primărie până la sfârșitul acestui an.

Edilii lucrează, în prezent, la extinderea Parcului de pe Strada Morii. Pentru a evita accidentele de circulație, edilii au montat bariere la două treceri la nivel cu calea ferată. Iar acestea nu sunt singurele proiecte.

Lucrări în desfășurare: iluminat public pe străzile Vulcanului - Nisipului, cartierul Tineretului, acoperișul blocului social de pe Gării, canalizare Gării și Tudor Vladimirescu, pietruiri cartierul Tineretului, Gării, zona Eroilor – Câmpului.

Stația de tratare a apei potabile care va asigura o apă excelentă de băut locuitorilor din Cristian este o altă investiție importantă. Montarea stației a început deja și va fi funcțională în decurs de două luni. Stația de tratare a apei potabile va fi amplasată în zona Dorobeiul și va fi finali­zată până la sfârșitul anului 2017.

Totodată, se lucrează la majorarea cantității de apă înmagazinate în patru bazine noi de 124 de metri cubi fiecare, prin care se va suplimenta rezerva de apă a comunei Cristian. Aceste bazine s-au amplasat deasupra rezervorului de 500 de metri cubi.

 

Edilii se gândesc și la vârstnicii din comună. De exemplu, Primăria Cristian organizează, pe 28 octombrie, Balul Seniorilor. Intrarea va fi  liberă, în limita locurilor disponibile, pe baza invitației și buletinului. 

 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: