25
Joi, Apr

Social

 

 

  Din totalul celor 14 zile declarate libere prin lege, doar trei dintre ele vor pica în weekend, astfel vom avea cel puțin 11 zile libere la care se vor adăuga și eventualele "punți" acordate de Guvern.

    2018 începe cu un week-end prelungit, deoarece zilele de 1 și 2 ianuarie cad luni și marți. De asemenea, în prima lună a anului va mai fi o zi liberă pe 24 (miercuri), de Ziua Unirii Principatelor Române.

 

                Paștele Ortodox va fi în 8 aprilie, iar cel Catolic pe 1 aprilie. Datorită acestor zile care cad în weekend, Guvernul a decis ca pe 9 aprilie (luni), cetățenii să aibă un alt week-end prelungit. În luna mai, vor fi două zile libere pe 1 mai (marți), când se va sărbători Ziua Muncii, respectiv 28 (luni) a doua zi de Rusalii.

 

Dacă anul 2017, de Ziua Copilului au fost 5 zile de vacanță, în 2018 vor fi doar 3 zile de mini-vacanță, deoarece 1 iunie va pica vineri. Adormirea Maicii Domnului aduce o nouă zi liberă pe 15 august (miercuri).

 

Toamna vine și ea cu un week-end prelungit, deoarece pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, va fi vineri. Spre finalul anului, când sărbătorim Ziua Națională a României, primi totuși o veste proastă: 1 decembrie va fi sâmbăta. Prima și a doua zi de Crăciun, 25- 26 decembrie cad, în schimb, marți și miercuri, ceea ce face foarte probabilă o nouă zi liberă: luni 24 decembrie.

 

 1 ianuarie și 2 ianuarie – Anul Nou

 

24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

 

8 aprilie 2018 (duminică) și 9 aprilie (luni) – Paștele

 

1 mai – Ziua Muncii

 

27 mai (duminică) și 28 mai (luni) – Rusalii

 

1 iunie (vineri) – Ziua Internațională a Copilului

 

15 august – Adormirea Maicii Domnului

 

30 noiembrie – Sfântul Andrei

 

1 decembrie – Ziua Națională a României

 

25 decembrie și 26 decembrie – Crăciunul

Articole sugerate

 

 

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: