26
Vin, Apr

Social

    Programul „Rabla”, sesiunea 2017 pentru persoane fizice, va fi suplimentat cu 25 de milioane de lei, ceea ce înseamnă un plus de 4.000 de prime de casare, a anunţat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

„Până la sfârşitul anului, 31 decembrie 2017, vom avea un total de aproximativ 25.000 de maşini noi care vor fi cumpărate de către români. În acelaşi timp, am prelungit şi termenul de depunere a dosarelor, tot până la data de 31 decembrie 2017 pentru persoanele fizice. Şi pentru că, în ultima perioadă, şi instituţiile statului, şi autorităţile locale doresc să-şi achiziţioneze maşini noi şi să se doteze cu astfel de autovehicule, am prelungit pentru persoanele juridice termenul de depunere până la 30 noiembrie 2017, ţinând cont şi de rectificarea bugetară”, a afirmat Gavrilescu.

      În cazul Programului „Rabla Plus”, a fost modificat Ghidul de finanţare, tocmai pentru ca maşinile pentru care au fost aprobate dosarele de finanţare să poată fi livrate de către dealerii de maşini electrice.

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: