23
Mar, Apr

Foto: Arhivă

Social

În următoarea perioadă, Consiliul Județean Brașov va reabilita sau moderniza mai multe drumuri.

Primul pe listă este DJ 132 Rupea – Homorod – Mercheașa – Jimbor – limită cu județul Harghita. Acesta are o lungime de 18,25 kilometri. De curând a fost definitivată procedura de achiziție publică pentru reabilitarea lui. Pentru acest obiectiv a fost prevăzută, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, suma de 38,2 milioane de lei. Consiliului Județean a prevăzut șase milioane de lei pentru această investiție. Contractul va fi semnat, cel mai probabil, până la finalul lui octombrie.

 

Un alt drum care va fi modernizat și reabilitat este DJ 104L Bunești – Viscri – Dacia, cu o lungime de 15 kilometri. Acest drum este într-o stare avansată de degradare, porțiunea dintre Viscri și Bunești fiind afectată de alunecări de teren. Valoarea totală a investiției este de 29,7 milioane de lei, din care finanțarea alocată prin PNDL este de 19,8 milioane de lei. Până la finalul acestei săptămâni se va semna contractul de execuție lucrări cu firma câștigătoare. 

Articole sugerate


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: