29
Vin, Mar

Social

     Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei Brașov caută un psiholog. Acesta va trebui să realizeze anchetele sociale în cazul familiilor care vor să divorțeze, dar care au și copii. Până acum aceste anchete se realizau prin colaboratori, însă numărul divorțurilor este tot mai mare și primăria vrea să are nevoie de o persoană care să se ocupe numai de așaceva .
 

     La cererea instanţelor sau a notarilor, în cazul familiilor cu copii este nevoie de realizarea unor anchete sociale şi evaluări psihologice, iar raportul de evaluare, care are titlu de recomandare, este realizat de Serviciul de Autoritate Tutelară din Primăria Braşov. ,, Sperăm ca în curând să angajîm și un psiholog. Municipalitatea are obligația să efectueze anchetele psihosociale în cazul divorțurilor, unde există și copii. Până acum lucram cu surse externe, să spun așa, având în vedere și creșterea numărului divorțurilor. Unde este nevoie de această anchetă, cea mai bună soluție este să angajăm un psiholog. La începutul lunii octombrie va fi concursul, să sperăm că se vor înscrie persoanele dornice și noi îl vom alege pe cel mai bun. ,, a declarat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.

     Anunţul privind organizarea concursului pentru ocuparea unui post de consilier în cadrul serviciului amintit a fost postat pe site-un Primăriei Braşov, iar cei interesaţi pot depune dosarele până la data de 26 septembrie. Proba scrisă va avea loc pe 4 octombrie, la ora 10.00, iar data interviului va fi comunicată ulterior. Candidaţii trebuie să aibă studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în domeniul ştiinţelor sociale - specializare psihologie. O altă condiţie este ca psihologii care vor să se angajeze la Serviciul de Autoritate Tutelară trebuie să aibă o vechime în specialitatea studiilor respective de minim 7 ani. Salariul oferit este de aproximativ 1500 de lei.

 


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: