29
Vin, Mar

Social

Legea RCA se schimbă din nou. Dacă legislaţia în noua formulă se aplică din septembrie 2016, OG 54, alte noutăţi vor intra în vigoare din iulie, după ce parlamentarii au aprobat noi modificări, iar acestea au fost publicate în Monitorul Oficial, pe 12 iunie şi intră în vigoare în 30 de zile.

– se introduce obligația asigurătorilor RCA de a-și anunţa clienţii când se apropie termenul de expirare a contractelor

– infracţiuni noi: emiterea și comercializarea de contracte RCA false sau falsificate și de folosirea de piese contrafăcute de către service-urile auto sunt pasibile de pedepse penale

 

– compensarea directă, ce se aplică deja, devine decontare directă, adică un serviciu auxiliar de gestionare a daunelor, ce va fi ofertat obligatoriu de către asigurătorii RCA; este însă opţional pentru asiguraţi.

– se introduce categoria de asigurat cu risc ridicat; cei din această categorie se pot adresa Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România ca să obțină o ofertă de asigurare, iar această entitate le va face o ofertă și le va aloca unui asigurător RCA pentru încheierea contractului de asigurare

– la suspendarea la cerere a contractului de asigurare RCA (în caz de suspendare a dreptului de circulație al vehiculului sau de imobilizarea acestuia), proprietarul trebuie să depună plăcuțele cu numărul de înmatriculare la autoritatea emitentă

– tarifele de referință RCA nu vor fi calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ci vor fi calculate semestrial de o societate cu expertiză contractată de Autoritate

– asigurătorii RCA vor trebui să dea un răspuns ferm în 30 de zile de la data la care cererile de despăgubire sunt înaintate de asigurați; în prezent, perioada este de 30 de zile, dar nu mai târziu de trei luni de la data avizării daunei.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: