25
Joi, Apr

Social

     Elevii de liceu care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat îşi vor putea fixa mai bine cunoştinţele cu ajutorul profesorilor universitari. Mai multe cadre didactice de la Universitatea Transilvania vor organiza cursuri de pregătire la principalele materii ale examenului de BAC. Orele sunt oferite gratuit. 

                Cursurile de pregătire pentru examenul de bacalaureat vor fi organizate la matematică și la limba și literatura română și sunt destinate elevilor din clasele a XI-a și a XII-a. „  Faptul că organizăm, ată în al 5-lea an, aceste cursuri, înseamnă că a fost o anumită reacție din partea celor din liceu și pe noi ne avantajează ca instituție. În acest fel îi ajutăm să promoveze examenul de bacalaureat și astfel să devină studenții noștri sau ai altor universități ’’ a declarat  Ioan Vasile Abrudan, rector Universitatea Transilvania Brașov.

                  La limba și literatura română vor fi organizate 7 cursuri, săptămânal, în fiecare zi de vineri, începând cu data de 3 martie, de la ora 16, în corpul T al Universității Transilvania. Lecţiile vor fi predate de 6 cadre didactice de la Facultatea de Litere și vor avea o durată de două ore. Va fi parcursă materia de bacalaureat, atât pentru elevii de la profilul uman, cât și pentru cei de la profilul real. „ Se schimbă, nu de la un an la altul, dar se schimbă. Tot timpul studenții sunt altfel, ei lucrează altfel, au alt raport cu textele, cu tehnologia. Studenții, aproape că nici nu mai folosesc e-mail-ul, lucrează pe rețele de socializare. Noi trebuie acum să realizăm că lucrăm cu un alt tip de student ’’ a declarat  Conf. Dr. Adrian Lăcătuș, decan Facultatea de Litere Brașov.

                  La matematică vor fi organizate 14 cursuri, începând din 2 martie, în corpul P. Orele se vor desfășura în fiecare zi de joi, de la ora 18. În total, 14 cadre didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică vor preda cursurile de pregătire pentru examenul de bacalaureat. „ Materia va fi structurată pe teme gradate pe toate tipurile de matematică, începând cu algebră, analiză matematică sau geometrie. Va fi un program bine structurat și în ultimele două întâlniri se vor face teste generale de Bacalaureat  ’’ a declarat Conf. Dr. Eugen Păltânea, decan Facultatea de Matematică și Informatică Brașov.

                  În ultimii ani a fost înregistrată o scădere a numărului celor care au promovat bacalaureatul, iar o bună parte dintre elevi au reclamat volumul mare al materiei de parcurs sau dificultatea subiectelor. Cursurile organizate de reprezentanţii Universităţii Transilvania îi vor ajuta pe elevi să înţeleagă mai bine materia de examen.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: