25
Joi, Apr

Casa Construct

Social

     În cel mai scurt timp, brașovenii vor avea apă caldă și căldură. Noul serviciu public de termoficare face ultimele pregătiri. Instalațiile sunt verificate pentru a se vedea dacă există probleme pe rețea, pentru că sunt foarte mulți brașoveni care s-au debranșat fără să anunțe autoritățile. În paralel, continuă angajările la noul serviciu.

     Noul serviciu de termoficare se confruntă cu o situație neobișnuită. Mulți brașoveni s-au debranșat de la sistemul centralizat, după ce Tetkron, fostul furnizor de agent termic, și-a pierdut licența. Oamenii au renunțat la sistemul centralizat fără să mai anunțe autoritățile. De altfel, nici nu avea cine să se ocupe de aceste proceduri. ,, Vorbim despre aproximativ de 400 de debranșări necontrolate, adică în sensul în care ele nu au fost anunțate și nu au fost făcute pe acea procedură specifică. Nu este de condamnat faptul acesta ținând cont că procedura de debranșare era o procedură a societății Tetkron, societate care ca urmare a pierderii licenței și a încetării contractului de delegare de gestiune nu a mai avut calitatea de operator, drept pentru care s-a creat un vid. ,, a declarat viceprimarul Municipiului Brașov, Mihai Costel.

     Reprezentanţii Serviciului Public Local de Termoficare anunţă asociaţiile ai căror locatari au apartamentele racordate la sistemul de încălzire centralizat că, după verificarea instalaţiilor principale, se va trece la instalaţiile secundare, cuprinse între punctul termic şi branşamentul utilizatorului final. Toate operațiunile vor fi realizate săptămâna aceasta. În paralel, Serviciul Public Local de Termoficare caută oameni specializați pentru ocuparea unor posturi din cadrul serviciului. În prezent se caută un director adjunct, un inspector resurse umane, un contabil şi un jurist. Până luni, s-au înscris trei candidaţi pentru posturile de inspector resurse umane şi doi candidaţi pentru cel de director adjunct, în timp ce pentru contabil şi jurist nu s-a prezentat nimeni.


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: