28
Sâm, Mai

Foto: Brasov TV

Social

Unul dintre cei mai îndrăgiți oameni din județul Brașov, codleanul Robert Cadar, a pierdut, astăzi, lupta cu o boală necruțătoare.

La doar 39 de ani, Robert Cadar s-a stins din viață în această dimineață, pe un pat de spital din Manchester, Anglia. Deși avea o formă rară de cancer de mai mulți ani, Robert a continuat să fie pozitiv, să aibă o mentalitate de învingător și să lupte cu boala, care, din nefericire, l-a răpus, astăzi.

Robert Cadar, decembrie, 2016: „Pentru mine, tumora asta e ca un ultramaraton, adică o provocare și o accept fără nicio problemă”. Soarta a fost însă, necruțătoare...

Robert Cadar s-a implicat în zeci de acțiuni sociale pentru ajutorarea bolnavilor de cancer de pretutindeni. Chiar dacă se mișca din ce în ce mai greu, mereu alerga la maratoane organizate în scopuri caritabile și promova mișcarea în aer liber, sub orice formă.

Totul până acum aproximativ două luni, când starea de sănătate nu i-a mai permis să ia parte la astfel de activități.

Ultima cursă de alergare pentru ajutorarea lui Robert Cadar s-a organizat la Brașov, la finalul lunii iulie. Una dintre ultimele apariții publice ale lui Robert a fost la Brașov Heroes, pe 10 iunie, atunci când a oferit un interviu reporterului Brașov TV.

„Azi, îngerul meu s-a dus să alerge în cer… a luat cu el inima mea și știu că toată lumea l-a iubit… A fost cel mai minunat om, un luptător cu o voință și un optimism extraordinare, care a adus numai bine pentru noi toți… Mie mi-a fost cel mai grozav iubit, soț și prieten… Acum a încheiat cel mai dur maraton, dar l-a încheiat așa cum îl știți voi toți… Te iubesc îngerul meu!”, a scris, pe pagina de Facebook a lui Robert, soția lui.

Dumnezeu să-l odihnească!


România are nevoie de ONG-uri și presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul!
Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: